You are currently viewing Ce am învățat țesând prima mea zăvelcă

Ce am învățat țesând prima mea zăvelcă

De unde a început totul

Toată viața m-au fascinat zăvelcile sau boscelele purtate în diferite zone ale Câmpiei Dunării. M-au fascinat de dinainte să știu cum se numesc. Îmi doream o pereche făcută de mâinile mele. Nu aveam de unde să știu cât de anevois va fi drumul meu până la ele. În rândurile următoare vă invit să aflați povestea primei zăvelci țesute de mine.

Totul a început în 2017 când îmi doream să port un costum întreg la nunta mea. Mai mult decât atât, îmi doream și să fie reprezentativ pentru zona din care vin. Sunt din Drăgănești-Olt, județul Olt și conform Georgetei Stoica și Radei Ilie ne găsim în zona etnografică Câmpia Boianului. Mărturisesc că a fost o întreagă provocare să am o pereche de zăvelci pentru această ocazie.

Spre marea mea bucurie, modelul l-am găsit la Muzeul Câmpiei Boianului din Drăgănești-Olt. Era cea mai veche piesă de acolo de acest tip. La prima vedere pare o combinație între o zăvelcă de Romanați și una de Câmpia Boianului. De ce spun asta? Zăvelcile de Romanați au diferite praguri la poale care sunt alese printre fire. Acestea sunt țesute în două ițe pe fond roșu din lână. Zăvelcile de Câmpia Boianului sunt majoritatea pe fond grena-vișiniu și au modele alese peste fire (care pot părea cusute dar dacă ne uităm cu atenție vedem că nu este așa). Și ele sunt țesute tot în două ițe cu lână. Zăvelca mea era pe fond roșu, cu un prag ales printre fire la poale dar îngust, iar în partea de sus avea un întreg câmp cu flori ales peste fire.

Materiale

Când a trebuit să rezolv partea de materiale, lucrurile s-au complicat un pic. Bumbac alb pentru urzeală găseam, dar de unde să găsesc o lână suficient de subțire, vopsită în culori rezistente care să se preteze la o astfel de lucrare?

De prelucrat lână de la 0, nu se punea problema din motive obiective:

  • Nu aveam suficient timp la dispoziție.
  • Chiar dacă găsești pe cineva care să te învețe cum să torci atât de subțire, îti ia timp până capeți experința necesară și poți face în mod cursiv firul de care ai nevoie.
  • Zăvelcile sunt țesute din păr de lână (nu se găsește pe toate drumurile).

Așadar, nu aveam altă optiune decât lâna industrială. Bun, dar unde să găsesc 100% lână chiar și industrială? Mai sunt fabrici în țară care să facă așa ceva? Impreună cu dna Bizon Victoria de la Sezatoare Bucuresti am început să căutăm astfel de fabrici. Am sunat cam pe la toate pe care le-am mai găsit în picioare și într-un final am ajuns la Transilana, Ghimbav, Județul Brașov. Spre marea mea bucurie, am reușit să găsesc înțelegere la d-l director al întreprinderii și la dna Loredana Chiscop (Departamentul de Marketing).

În mod normal, Transilana nu vinde decât cantități foarte mari, de ordinul sutelor de kg fiind limitați de anumiți parametrii de producție ai echipamentelor mai ales dacă este vorba de lâna vopsită (cantitatea minimă pe baie de vopsire este de 25kg). Au reușit totuși să strecoare o comandă modestă de 100kg de lână (culorile alb, roșu și bleumarin) pe lângă altele mai mari. Le multumesc cu această ocazie celor de la Transilana dar si doamnelor de la Sezatoare Bucuresti care au fost de acord să comandăm împreună această cantitate impresionantă pentru noi și să o împărțim.

Final fericit

Zăvelcile mele de Câmpia Boianului au fost țesute de dna Farcaș Felicitas, aceeași doamnă de la care aveam și pânza țesută pentru cămașă. A fost un efort extraordinar pentru dumneaei și țin să îi mulțumesc încă o dată pentru că a fost alături de mine. Fără contribuția și efortul d-nei Felicitas, nu aș fi putut purta un costum întreg de la mine din zonă la nunta mea.

Cum am ajuns să încerc să țes o pereche de zăvelci

Odată dispărută presiunea de a avea un costum gata pentru nuntă, am putut să mă concentrez efectiv pe lucrul la o pereche de zăvelci țesute cu mâna mea. Drumul a fost departe de a fi unul simplu pentru că, deși nu par, țesăturile în două ițe sunt extrem de versatile și au secretele lor. Am învățat foarte mult încercând să țes aceste zăvelci care mi-au testat răbdarea și consecvența de multe ori.

Am început să fac teste pentru o astfel de țesătură pe 28 ianuarie 2018. Scopul meu declarat era să realizez o țesătură în care băteala să acopere urzeala. Am început prin a folosi o spată din lemn din care îmi rezulta o țesătură cu 8 fire de urzeală/cm. Pentru urzeală am folosit fir de bumbac natur de la Favil Nm 40/2. Am testat această urzeală cu următoarele fire în băteală:

  • Prima dată am folosit lână de la Chișinău (roșu) Nm aprox 18/2 (capete de covoare de la Floarea Carpet)
  • Lână scoțiana 2 ply (galben)
  • Lână amestec de la Costică Mănescu, Negreni, Scornicești, Județul Olt – Aprox Nm10/2 (Verde) – din păcate, am aflat recent că dl Costică Mănescu a decedat între timp. Nu știu dacă dăracul condus de el mai funcționează sau nu.
  • Albastru închis lână Transilana Nm 18/2
  • 1 fir de mouliné Anchor Roșu
  • Lână foarte subțire ca un fir de papiotă – portocaliu de la Bălașa Chira Maria

Dintre toate firele de bătătură menționate mai sus, singurul care s-a așezat mulțumitor a fost cel mai subțire dintre ele adică firul portocaliu de lână.

Unde greșeam?

Spata folosită nu era suficient de rară.

Când am postat primle mele încercări pe grupul de țesut, mi s-a spus imediat că spata folosită de mine este mult prea deasă pentru aceste fire de bătătură. Așadar, trebuia să folosesc o spată mult mai rară pentru ca firele de bătătură să alunece pur și simplu în acele spații rămase goale între firele de urzeală și să le acopere perfect. E ușor de spus, dar greu de făcut mai ales dacă ești un începător în ale țesutului. În concluzie, trebuia să schimb spata și să ajung la o desime de aproximativ 5 fire de urzeală/cm.

Nu lăsam firul de bătătură suficient de lung.

A doua greșeală pe care o făceam era faptul că nu lăsam firul de bătătură suficient de larg în așa fel încât să nu se strângă, ci să se așeze frumos acoperind firele de urzeală. Atunci am aflat despre bucla țesătorului și ce rol important are ea în acest tip de țesătură (Multumesc Andrei Sas de la Komlósi Jacquard!). De atunci nu încetez să o folosesc de fircare dată cînd țes mai ales că este atât de importantă în formarea unor margini drepte. Până la urmă, e foarte logic, nu? Dacă firul de bătătură este scurt și nu are lungimea necesară, prin trecerea lui dintr-o parte în alta, ajunge să se strângă și să îngusteze țesătura. E chiar atât de simplu…dar când nu le știi…te chinui… faci, desfaci…până înveți.

Nu am centrat corect urzeala pe război.

A treia greșeală a fost faptul că din lipsă de experiență, nu am știut să centrez cum trebuie urzeala pe război atunci când am nevedit și am tras prin spată. Asta a dus la o urzeală neperpendiculară pe cele două suluri și evident, la o bătaie defectuoasă. Pentru că nu puteam bate drept și corect, firele de bătătură se așezau strâmb (se aglomerau mai mult într-o parte și rămâneau mai rare în cealată parte). Încercam să compensez trâgând cumva de vătală și de spată, dar era chinuitor și tot nu iesea ceva ok. Am încercat să folosesc un întinzător sau tindeche, cum se mai numește, dar degeaba.

Nu lăsasem spațiu între firele de urzeală atunci când nevedisem.

Din păcate, nu puteam face nimic să îndrept felul în care era așezată urzeala în război pentru că aveam ițe tradiționale din ață iar cocleții lor nu sunt mobili. Ei nu se deplasează în dreapta sau în stânga. Rămân pe locul lor fiind înșirați pe o ață. Mai mult decât atât, nevedisem fir lângă fir adică nu lăsasem nici măcar un singur cocleț liber între două fire. De aceea urzeala mea ajunsese să se îngusteze foarte mult la trecerea prin ițe. Așadar, nu îmi rămânea altceva de făcut decât să nevedesc din nou, de data asta calculând totul cu multă atenție.

Ca idee, urzeala care vine de pe sulul urzitor trebuie să aibă aceeași lățime când trece prin ițe, prin spată și este fixată pe sulul înfășurător. Pentru o centrare corectă a urzelii, nevedim și trecem firele prin spată împărțind urzeala în două părți egale și pornind din centrul ițelor, respectiv din centru spetei și mergând spre dreapta și după spre stânga.

Nu am folosit un fir de urzeala suficient de gros.

A patra greșeală a fost faptul că am folosit un fir de bumbac mult prea subțire pentru o astfel de urzeală. Riscam ca în timp, prin frecare să am multe fire de urzeală rupte. Așadar, nu aveam decât să urzesc din nou cu un alt fir mai gros. Aveam să refac urzeala folosind un fir MACRAME ROMANOFIR, BUMBAC 100% , 2x sculuri , finete fir 40/2×3.

Nu reușeam să tensionez uniform urzeala pe acea lățime a țesăturii.

A cincea greșeală este una crucială pentru orice fel de țesătură, dar cu atât mai mult la acest tip: tensiunea uniformă a urzelii. Nu știam să tensionez corect urzeala și asta influența negativ bătaia. A trebuit să leg și să dezleg urzeala de nenumărate ori până am reușit să obțin o tensiune relativ ok. Foarte important este tipul de nod folosit la această operațiune și ordinea în care legăm mânunchiurile de fire de urzeală. Voi reveni cu detalii despre toate acestea atunci când voi vorbi despre urzit și pusul urzelii în război. Încă ceva: cu cât țesătura noastră este mai lată, cu atât e mai dificil să tensionăm uniform urzeala.

Nu am înfășurat urzeala corect pe sulul urzitor

Când am înfășurat urzeala pe sulul urzitor, am făcut iar o greșeală (cea cu numărul șase!!) și anume:

Am folosit fuscei de lungimi și grosimi diferite.

Rolul fusceilor între straturile de urzeală este acela de a împiedica întrepătrunderea firelor. Dacă firele se întrepătrund, este afectată tensionarea urzelii, ceea ce duce la o țesătură inegală. Nu trebuie să folosim orice fel de bețe ci unele uniforme, fine și de aceeași lungime. Eu am găsit niște baghete rotunde la Hornbach de diferite grosimi și lungimi de care am fost foarte mulțumită. Mai mult decât atât, mare atenție la lățimea viitoarei țesături vs lungimea fusceilor. În niciun caz să nu avem fuscei care să fie mai scurți decât lățimea țesăturii pentru că asta înseamnă că marginile urzelii cad de pe fuscei și prin urmare, nu mai sunt tensionate la fel cu celelalte fire.

Nu am întărit marginile țesăturii.

Când am tras prin spată prima dată, nu știam că trebuie să întăresc marginile țesăturii prin tragerea a două fire/dinte spată. Acesta este un sfat primit de la dna Mariana Neacșu (printre altele!!), pe care l-am aplicat când am urzit, nevedit și tras prin spată a doua oară pentru aceste zăvelci. Mi-a prins bine pentru că marginile sunt foarte solicitate. Greșeala numărul șapte!

Când mi-am terminat de fapt prima zăvelcă?

Ei…când credeți voi că mi-am terminat prima zăvelcă având în vedere toată aventurile de mai sus? Vă spun eu: pe 24 septembrie 2019! Adică la un an și nouă luni de când începusem acest proiect. Mi-a luat foarte mult timp să îmi dau seama de greșelile menționate mai sus, să înțeleg și să accept soluția și mai ales să o pun în practică. Mai mult decât atât, zăvelca finalizată are și un prag ales printre fire. Și asta a fost o mare provocare! Bineînțeles că și acolo am țesut și am desțesut, luând-o iar de la capăt. Mărturisec că m-am moblizat să finalizez acest obiect mai ales pentru că trebuia să demontez războiul și nu mă lăsa inima să la această primă zăvelcă neterminată. Singurul meu regret este că e una singură. Sper să îi țes o pereche cât de curând!

Date tehnice

  • Urzeala: MACRAME ROMANOFIR, BUMBAC 100% , 2x sculuri , finete fir 40/2×3.
  • Bateala: Lana Transilana (Rosu NM 20/2, Albastru NM 20/2, Ecru 18/2).

Torsiunea firelor este urmatoarea:

  • – Varianta albastra/rosie: 190 ras / m
  • – Varianta ecru: 180 ras / m

Am folosit o spata de fier cu 6 fire/cm. In margini am dat doua fire de urzeala printr-un dinte al spetei ca sa intaresc marginea.

In final mi-a rezultat o tesatura lata de 34 cm si lunga de 91 cm.

Nu este perfectă, mai am multe de îmbunătățit, dar pentru mine reprezintă un prim pas în reproducerea acestor minunății. Este o zăvelcă-școală, dacă vreți. Am încercat să înțeleg și să reproduc pe ea diferite tehnici de ales. M-am luminat în anumite privințe, dar mai am mult de învățat, asta e sigur. Sper ca această mică reusită să vă încurajeze și pe voi să le țeseți și sș le purtați cu drag!

Nu ezitați să îmi scrieți un comentariu aici sau să folosiți formularul de contact de pe site, dacă aveți întrebări. Vă răspund cu drag!

Leave a Reply